acestor domni le spun că bărăganul
râde sinistru de orașul lor
ridicat pe căcăreze de oaie
văxuitele și vulgarele doamne
put a urină dior
în soare pe ninsoare sau ploaie

năframă găsită la canal – dâmbovița
flutură
la gâtul zidurilor de jeg
cei mai ipocriți: cerșetorii
cu trupul lor spart peste glasul întreg
vânzându-ți
cumpărându-ți ceva
dar mai ales numele

nici un târg nu are atâtea bulevarde
nici o peșteră atâtea sclipiri de neon
iar viitorul
doarme în fiecare noapte la picioarele
altui stâlp
încovrigat
aidoma ciobăneștilor castrați de istorie
deprinși să latre pardon