Vom avea divanuri molcom parfumate
Și profunde paturi largi ca un mormînt
Iar pe etajere vor fi flori ciudate
Pentru noi crescute sub un cer mai sfînt.

Inimile noastre, facle minunate,
Pîn-la fund vor arde cu suprem avînt
Și-n oglinda minții noastre-ngemănate
Focul pîn-la capăt va trăi resfrînt.

Într-o sfîntă seară roză și albastră
Vom schimba un fulger din iubirea noastră,
Încărcat de-adio, ca un lung suspin;

Și pe urmă-un Înger, crainic de departe,
Va aprinde iarăși, vesel și senin,
Ștersele resfrîngeri, flăcările moarte.