*
De ce-a hotărât să vină la poartă, pribeagul cel tânăr, tocmai în zori?
De fiece dată când intru, de fiece dată când ies, îl întâlnesc
Și privirea mi-e vrajbă de chipu-i.
Nu știu dacă trebuie să-i vorbesc sau să tac.
De ce a ales cu dinadins poarta mea?
Înnouratele nopți de iulie sunt pline de întuneric, cerul de toamnă
Este de un albastru lin, vântul de miazăzi umple de freamăt zilele de primăvară
De fiece dată el își împletește cântecul cu noi melodii.
Las lucrul deoparte și ochii mi se împăienjenesc.
Pentru ce, oare, a ales poarta mea?

*
Primesc numai ce mâinile tale darnic îmi dau.
Nimic mai mult nu cer!
Da, da, te știu eu, cerșetor umil, tu ceri toată averea unui suflet!
Dacă ți-a mai rămas vreo floare stingheră pentru mine o voi purta în inimă
De vor fi spini în ea?
Am să-i îndur!
Da, da, te știu eu cerșetor umil, tu ceri toată averea unui suflet!
O dată, doar o dată, de ce ți-ai ridica spre mine ochii plini de
Preaiubire, viața mi s-ar înmiresma până dincolo de moarte!
Dar dacă vor avea atunci numai venin în privire?
Le voi îngădui să-mi străpungă inima!
Da, da, te știu eu cerșetor umil, tu ceri toată averea unui suflet!