eram doar o urmă a lor alunecândă piezișă
în piatră albă de lună închisă
mereu ridicau biserici întru slava celei care ar fi vrut să fiu
clădite pe nisipuri mișcătoare se pierdeau înspre diminețile lumii fără semne de înțeles

firavi bărbați ascunși în trupuri nepotrivit de mari trec pe străzile lumii
ochii femeilor sparg asfaltul ies din pământuri
ca lianele sălbatice îi cuprind îi devorează cu milă mângâietor

coajă de fruct m-aș vrea
tu fructul desigur
te-aș apăra de frigul pământului
aș câștiga în numele tău războaie
aș modela planete din plastilină albastră pentru cumințenia lumii

firavi bărbați îndurerați abstracți vânători uciși de pradă
ridic mâna spre soare
aspră tristețe pe umerii voștri fibulă