Noapte ma infioara
Cu negura apasatoare
Si astrele ce arrogant ranjesc.
Ma infioara bezna
Caci eu in smoala,
Levitez.

Lipsita de un adevarat umor,
Acasa eu lenevesc
Dupa o zi de tumul
Si linistea din tot sufletul o pretuiesc.

Un voal de veselie
Dis-de-dimineata
Eu cu el ma-nfasor –
Un zambet impenetrabil
Si o sclipire in ochi.

In scrumul veritabil
Ce se asterne lin
In afara geamului meu
Ma regasesc –
Un slab suspin…

Diminetile le petrec
Tavanul contemplandu-l,
Creand si acceptand astfel,
Ceea ce eu numesc pentru sine,
Moartea mea nebuna.
De dimineata
Cafeaua imbie
Si eu sad
Curpinsa de manie.

Radiez cand ma plimb,
Spontana printer cadavre dislocate.
Eu ma cred
Cumva, o fiinta terna,
Melancolica pe deplin –
O nevroza crunta,
Un penibil suspin.

Noapte ma infioara
Cu negura apasatoare
Si astrele ce arrogant ranjesc.
Ma infioara bezna
Caci eu in smoala,
Levitez.