Trăiai în mine,
cerșetoare flămândă leșinată,
trăiai mai multe vieți duplicitare
printr-un balast de amintiri furate
si cu ademeniri subtile
de vise-instant,
de vise preplătite rotunjite.
Trăiai în noi în toți,
în toți cei visători avizi,
în orice conștiință singulară;
Imensă fortăreață planetară,
tu hoață de iluzii și lumină
cereai o lume tridimensională,
goneai asiduu si hi-fi
cu gânduri demagnetizate
pe autostrăzi de vene juvenile
cu ani-lumină de memorii defulate.
Și unde mai rulezi acum
străină pasageră virtuală
fărâmă de neant și de mirare?
Nimic turnat în cupe albe pixelate,
absurd băut în caleidoscop de plasmă.
Da, azi te-am resetat din nou, din nou
și ce? și pentru-a câta oară?
iubire tragică ironic depresurizată
Te-am resetat cu măștile-ți de soft precare
deși te-ai instalat din nou
–deja, ah da deja fără schimbare –
tu iară te-ai înfipt pe scena lumii
(performer de prim rang –
uitați-vă la ea, artistul lunii!)
sub pleoapele-următorului argonaut buimac
din baza ta romantică de date..
Trăiai în mine, cerșetoare lacomă parazitară.