Pe câmpie, sub o umbră de răchită
Aplecată peste maluri,
Radiind morfee calmuri,
Greu se vede, amorțită,
Roșu crud, firavă floare cu corola
adormită.

Cu petale cât o pleoapă,
Cu o frunză ruginie,
Ea așteaptă ca să vie
Poate dragostea pe apă,
Și-i uitarea ca un cântec spus
Din harfă.

O adie calm pe șesuri câte-o boare
Tremurând-o-n toată ființa,
Și trezindu-i crud dorința,
Când ea-i singură și-o doare
Și câmpia și-aste maluri ce-o cuprind
Ca-n închisoare.

Cine-o fi adus-o aicea lângă lac,
Unde locul nu-i priește
Unde nimeni n-o iubește,
Unde totul e posac,
Cine-i crudul ce urăște un buchet de flori
De mac?

Pan
19.06.2002