cineva mi-a spus să-mi odihnesc neuronii
ajung să se iubească precum mormonii
să trăiască în triburi
să vâneze prin circumvoluţiuni
cele şapte minuni ale săptămânii

lăsaţi-mi să circule ideile fixe
să dorm cu ochii deschişi
să visez cum dărâm crucifixe
şi din noroi cum se înalţă proscrişi
heruvimii uciÅŸi

cu un ochi îl privesc pe Dumnezeu
cu celălalt mă regăsesc în oglindă ateu
mintea mi se dezlipeÅŸte de creier ÅŸi curge
prin spaţiul incomensurabil cutreier
abadon-abandonul

lăsaţi-mă să fiu pe creştetul morţii melon
în această răscolire de gânduri negre alendelon
să-mi stea pe scoarţa cenuşie un cameleon la pândă
să vâneze redundante idei să le jupoaie de cele şapte piei
să le arunce şi să putrezească-ntre scânduri umbra plăpândă

descătuşează-mi stăpâne fiara ce mă ţine cu inima-n pungă
simţire mucegăită de atâta somn cataleptic
lăsaţi-mi sângele septic
în gheena avidă de păcat să se scurgă

cineva mi-a spus să-mi îmblânzesc demonii
să fac o gradină zoologică de creaturi fără logică
şi să-ţi arunc o privire angelică
de cercopitec

tată, eu ştiu că în tine sufletul
este o piesă dintr-un puzzle mefistofelic
te lupţi cu disperare ca neantul să nu te absoarbă
şi furia rece devine furie oarbă
şi furia oarbă clocoteşte în corpul machiavelic
şi nu înţelegi cum ceilalţi din tine
te mănâncă de viu
fără să-ţi pese
şi fără să doară
aştepţi calm, corpul să-ţi moară

să devii stenic