El se trece,
cuvintele fuioare se destramă
spre mine în gesturi.
Sub bolte roz de încântare
anii lui lasă urma unui singur pas
în noi stări de evanescență
cu straie purpurii.
El are prezentul doar piele
și os,
prezentul prin care tânguie:
îl va cerne și apoi dospi
în colaci moi
de tandrețe și vanilie.
El simte libelula zăpacindu-se mov
atunci cand îmi scutur capul a neîncredere,
găsește forme ciudate de a se desprinde,
în jur
cad candele în uitare,
copiii lui au deja numele
scrijelit
în scoarța mea.
El dăruiește inelul de logodnă
ca și când m-ar hrăni printre gratii.