urma sărutului în timpanul
ascultând veșnicia
din vorbe
e albastră și caldă,
e începutul acelui anotimp
necunoscut muritorilor departe
de ei înșiși,
desigur, nu e nici nisip mișcător,
chiar tu spuneai asta.
ei bine,
urma aceasta transformată
de n luate câte n ori
(tu puneai în vorbe și factorialele)
ducând printr-un labirint perfect
nicăieri altundeva
decât
într-o pur și simplu dragostea noastră.