Am vrut să te rănesc cu gândul meu perfid,
Să plângi și eu...privindu-te să tac...
În ochi să-ți văd amarul tău sărac
Cum tânguie durerea aiurind.

În noaptea lumii să te-ajut să rupi
Din părul tău, inel, ca să-l arunci,
Să te-nspăimânt când capul vrei să-ți culci
Și să-i alung pe îngerii tăi scumpi...

Dar gândul ăsta, tot ce-i rău, se pare...
În fața ta stă-ngenuncheat și moare!