De ce eu plâng când buza ta jilavă
Îti desenează zâmbetul? Mereu
Ai îndulcit paharul cu otravă
Și ai aprins opaițul cu seu
În negura draconică și gravă,
Pe care-o despicam furios, cu greu,

Dar floarea mea de vis se va închide
Pe drumul desfundat spre apogeu,
Sub frauda din ploile acide
De zâmbet și invoc, drept panaceu,
Dorința sacră de-a mă sinucide
Plângând în palme ca un derbedeu.

Nu plâng, ci doar îmi curg fluide
Din sufletul necrotic de plebeu!