Vă zbateți, obsedați de cercuri
Și transpirați, storcând în van
Și flori din aur și de pe tavan,
Orbiți de apă, roze beți din resturi.

Turnați meticulos spoiala-n forme,
Gândiți - calculatorul doct și nou:
-La fix am întâlnire la metrou
Să-i facă Faust față unei blonde.

Vă obsedați de omul cel egal
În stat, simțire, cugetare
Si cultivați sămânță clonată natural
Ferice-i toată, cu fața gudurându-se la soare.

Când soarele se-nvârte, nărăvaș,
L-amiazi vă cearcă-n ani, pe voi măsură,
Dar se-arătase dimineaț-unui poștaș
Ce-l căuta, mai iute ca lumina-n pași.

Iar seara, în poiene-n asfințit,
Iubindu-și luna dezvelită-n vis,
Cu versul șchiopătat și nătăfleț,
Școlea, jelind, doi tineri iubăreți.
Și iar amiazi, iar soare-n mușuroi:
-Unde-i poștașul, cu daruri pentru noi?
-Ajung la toți pe rând, sunt obosit
De dimineaÈ›-am colindat un pic.
Și-n plus, pachetele ce-aveți,
Eu doar le adun, reconstruind scheleți.
La toate oasele-am dubluri
Și cranii multe, cu spărturi,
Lăsați pe măine, o fugă să mai dau
De dimineață, viruși-neuron să iau
Din măr de rai, de la bărbatul-fără-pete
Să roadă cariile din schelete.
E vremea să mă duc, m-am luat cu vorba,
S-a înserat și noaptea-mi umple morga.

E noapte, sâmbătă-n verziș,
Dar tot amiazi la licurici.
Iubiții triști, de pași, ce sună,
De parcă soarele-i în lună
Și noaptea lor e invadată:
-Tu simți, iubite? Eu sunt fată!
-Sunt voci, dar oarbe, de lăcustă,
Ce s-au pierdut, bârfind, prin pustă.
Vorbesc de noi, în miez de noapte,
Că ei ne știu din zi, că-s fapte!
Nu mai e timp și loc de noi, de noapte,
Iar m-au mușcat și rănile mi-s coapte.
De dimineață-l caut pe poștaș
Spunea că pleacă azi, poate-a rămas.
Voia să-i minta, cum că le lipește
Altoi de viță la scheleți pe creștet.
Să-i facă nalți, mai vii, mai sobrii,
Dar s-or mânca-ntre ei, nerozii,
C-altoiu-i dulce, seva-i de-aur plină.
De-i torni si sânge-n rădăcină
Ca elixir puterea-n ei visează,
Se cred mai nalți ca soarele de-amiază.

Dar uite, e poștașul șchiopătând
Pesemne l-a prins noaptea-n timp mergând:
-N-am rătăcit demult sub semn de lună,
Pândit de ochi de umbră, sub pavăză de humă.
Eram tot doi, poștașul tată ne-a salvat;
Acum sunt el - timp pentru voi am stat
Ca să vă trec in noaptea ideală, fără umbre
Cu trup perfect - milenii grămădite în secunde.
Să vă iubiți în interiorul mic,
Adânc în voi, opus lui infinit.
Iar tu, ca viitor poștaș,
Să mă-nsoțești din ceas în ceas
În infinitul mare si răzleț
Să facem OM din umbră și scheleți.
Iar tu, fetițo, fi pe pace!
Plecarea lui cât o clipire face
În noaptea voastră fără taină,
Să dați conturului o haină.
Voi incropiți prin puncte simple
Obiecte pline, fără umbre.
Dar plec, vă las să v-odihniți
Cu lung cuvânt sunteți veniți.
Dar nu uita, băiete-i timp de carte,
Aici e totul măsurat în cuante.
La glasul meu s-asculți, fi pregătit,
Trăind prin ea n-o să fi obosit.
Deși călătoria-i grea și lungă,
De ea te leagă gându-ntr-o secundă.
Mă duc și eu in noaptea mea,
Nu râdeti! Nu-s imun! E tot așa.

-Tu știi, iubite? Eu sunt fată.
La mine vii mereu îndată,
Dar lumea ta e mult mai lungă,
Tu vezi și timpul, eu o dungă
Și mă gândesc -- îmbini cu greu
Printre scheleți și trupul meu.
-Eu caut a patra dimensiune,
Tu-mi dai chiar trei contur prin tine.
De nu-i o roza, nu-i! îs multumit.
Atâta pot! cu tine-s fericit!
Și de vreodat-ajung cu greu,
E-al nostru merit și al tău.
Eu sunt nimic, cu tine-s tot
Și pot poștaș să mă socot.
Femeie, tu te naști desăvârșită
Cu predilecție, spre a fi iubită.
Eu drum spinos am de parcurs
Să mă fac om de unde nu-s.

Dar jos bondarii tot așteaptă
Pe la amiazi să se întoarcă
Poștașul cel cu tolba plină,
Perfecți să-i facă, fără vină
Că văd în umbră doar lumină.
Și azi se roagă cu pricină.

Iar voi, ce mai căutați în floare,
Nu nebuniți! aveți răbdare!
Nebun -- vedeți-l în simțiri
Cum spui la roză -- trandafir!

Căci sunt scheleți lipiți cu mir;
Eu n-am, nici caut, dar admir.
Dar voi, catând în roze semn,
Nu le-ncurcați prin buruieni!

Vă spun, iubirea-i primul pas
Pe scara lunecoasă ce-a rămas.
Și de cădeți, nu-i a femeii vină:
Ați pus scheleți la rădăcină.

Vedeți femeia -- chip carnal
Și nu-i luați seva cea de dar.
Trăiți în lumea buzelor,
Pentru căldura rozelor!