la cină eram 7
mama stătea rar la masă
robotea
curăța farfuriile cu o coajă de pâine pe care apoi pe furiș o mânca
nu-i era foame niciodată

casa tremura de râsetele noastre cele cu burta plină

tata spunea rugăcinea
înainte de masă
apoi de mulțumire după masă și pleca de mână cu mine în amintirea copilăriei lui
cu gura căscată

îl ascultam

cum tata a fost cel mai bun în școală
nu l-au lăsat să se facă doctor
aveau prea mult pământ el singurul băiat
cine să muncească

când tot pământul le-a fost furat
tata a văzut-o pe mama pe ulița satului
și-n ziua aceea a cerut-o de nevastă avea nouăsprezece ani
el douăzecișicinci făcuse patru ani de armată
și ea a zis da în aceeași zi
aici îmi plăcea mie cel mai mult povestea

apoi a murit bunica

și s-a făcut frig de crăpau pietrele și
nasul meu era roșu mereu îmbrăcată la fel
mi-au spus scufițo ia-ți mâinile de pe sicriu
cel mai rău îmi părea că uitasem toate rugăciunile
nici acum nu mi le mai amintesc

apoi am plecat mereu
plecam și tata dormea când veneam
și-acum nu-l mai găsesc
decât în umbra lui când toate rugăciunile dau năvală
peste umbra mamei
și peste tăcerea casei

în cinci colțuri de lume
stăm la masă
căutând rugăciunea