Cum iarba spre inimi își caută cale,
Umbrit de arome, eu iar îmi desfac
Mărunte drumeaguri spre stările tale,
Iubito.
Chiar dacă am coarne de drac,
Apleacă-ți tu cerul în rai să mă prindă,
Recrut diabolic pe buze de sfinți,
Bolnavă clepsidră prin mine colindă
Aproape că-mi crește nisipul pe dinți.

Siropul tăcerii îmi curge pe față
Prind gustul și-l sfârtec cu ochii lipiți
Refrenu-nsoririi – îl simți? – mă îmbată
E-atât de aiurea când zeii-s scopiți,
Icoanele lumii sunt prinse în cuie,
Nebunii dau roată supremului joc,
Izvoare de struguri spre liniște suie,
Mirosul butelcii în mine ia foc.

Iertate să-mi fie și coarne și lege
În cărțile vremii așa le-am găsit
Și chiar dacă morții să cânt m-or alege
Iubi-mă-va noaptea, că-s bun de iubit,
Cadență stridentă învăluie floarea
Amară de vișin și pomul stă chel,
Uitat îmi e văzul acolo, în zarea
Tăciunilor; bine că-i noaptea la fel!

Auzi? Dimineața mă spală pe frunte,
Candoare de iele la breakfast înghit,
Albastrele timpuri au formă de munte,
Lumina din ele tresare în mit,
E trei, zi și noapte, ce prag desfrunzit.