oglindesc
mândria unui bărbat
o rană transformată în lumină
cizelată în tăiș
dureros de dulce

nu știu câte
teci
cuprind ochii mei
deschise sărutului
lamei
făurite aproape
ca într-un
jam session poetic

mă golește
o tristețe ca un stilet
știi că te taie dar nu te poți împiedica să-l admiri
ecoul se izbește de toate
venele
la început
încă-i mai simt
tremurul mărunt
zbuciumul strălucind
răspânditor de moarte

cu oțelul tău de toledo
contorsionez rațiunea
întorc lama pătată în dramele tale
stau pe pervaz și aștept
să te trezești

se ogoiește visul
în spusa șoptită... de fiecare dată ce adoarme
el crede
că-mi spune
o poveste mereu
nouă
oțelul ăsta nu se împlântă nu atinge
doar vine
să se odihnească

după-amiaza dansează în șuvițe de jaluzele
pe
când
tu îmi vei uita numele