fierb în ibricul molcom
vântul
cuvântul
gândul
aroma lor îmi lasă dâre de dor în piept
cu nările-nfoiate
cum o sălbăticiune
parc-aș sări să-ncaier un vânător nedrept

pe nările ca pușca îmi fumeg propriul nume
și lung fixez cu limba cuvânt imaginar
s-a-mpuținat lumina
rar nimeresc
mai rar
de foame și de sete am împietrit în creier

vibrează un ecou în mine ca în peșteri
simt c-aș târî în oase mormântul altor voci –
hăitașule de sensuri! să nu te mai întorci
luna-i ursoaica iernii
ce-și linge-n somnu-i puii

de dragoste apasă caninii mult prea tare
trosnesc micuțe cranii
durerea-i ca un ger
din lemnul care crapă hrănite cu troiene
înmugurind de frică se nasc păduri de fier

atunci
cum în poveste
vor năvăli piticii
cu târnăcop lopată cu marile găleți
ștrengar e felinarul
umbri-va în pereți
o gheară fioroasă ce nici nu mai există


să bem licoarea neagră albă zăpadă tristă