pământul nostru încăpățânat se despica vara până-n sicrie
și fumega duhuri
mama – de spaimă – cernea pe drum sita de mălai împrumutată
în mijlocul ogrăzii otrăvită de cucută îndesa pirostriile
și cât câinele ascuțea stelele eu învățam blesteme
„dor de mine pe la nimeni
cearcăne cu sâni căzuți
și prin abur tremur stele
la fântâna cu doi sluți
unul râde dedesubt
strâmbând chipul celuilalt
și primește pentru asta
ca o bură briliant
numai negură încolo
și pe deal un foc de paie
mi-a ajuns la umăr apa
i-auzi plânsul cum se-ndoaie”
tata plătea amenzi peste amenzi pentru copacii jefuiți de crengi
până când într-o zi l-au dus
s-au trezit autoritățile că din cauza lui
crescuse pădurea numai în sus