Când toamna crudă șerpuia prin vie,
Sunând din coadă dragostea amară,
Am căutat răspunsuri, într-o seară,
Pe munte, la călugărul Ilie.

Se așeza domol un cerc de pară,
Ca o aureolă, pe chilie
Și am urcat abrupt, cu voinicie,
Ca să îmi mântui pieptul de povară.

M-a ascultat și, după o gargară
Prelungă c-o licoare arămie,
Mi-a zis, gângav, zgârmându-se-n chelie

Că o să treacă totul pân' la vară,
Dar nu am înțeles de prima oară
Că nu de-amor vorbea ci de beție.