Am inchis ochii si...
fiorul mult asteptat m-a cuprins din nou;
m-am lasat purtata de el si...
fermecata fiind,
in lumea pe care doream a o revedea,
incet incercam a patrunde.
Imi era dor de stralucirea si freamatul sufletului
la regasirea universului
pierdut prin contactul cu trairea.
Ma indreptam spre roza licarire
ce parea a fi punctul unde luminina isi gasea
si nasterea si moartea.
Nu stiam ce caut insa simteam chemarea.
As fi vrut sa intorc privirea
caci ii auzeam strania marturisire;
insa destinul de mult ma vrajise.
Ingerul si demonul nu-mi dadeau pace!
Ma chemau cand unul, cand altul,
din lumi ce nu le erau proprii nici unuia dintre ei.
Stiam ca am mai trait acele clipe,
insa am indraznit sa dau drumul pasarii
ce ma purta vrajita, fermecandu-ma!
In caderea mea plina de durere
nu am blestemat existenta contradictoriilor lumi.

Am deschis ochii; simt ca ma trezesc
din visul propriei mele existente.
Ma vad ca o naluca!
Imi dau seama ca nu exist,
ca nu m-am nascut niciodata!