Toamna aruncă ramuri pe morminte,
Corbii-ți cântă pe albul criptei sfinte.
Pe statui de marmură încolțesc florile de brumă
Și-n aerul morții, zorile cad trist, de humă.

Fecioara te cheamă, în zori pe-al tău cald negru
Pădurea-o străbate ca gândul în veșmântul funebru.
Pe iedera ce-ți învăluie cavoul plânge, în parfumul de doliu morbid,
Psihotic pe nume te srigă, privirea-i în vid.

Fecioara palidă încă te așteaptă sa vii lângă turn
Cu văl negru de dantelă, cu suflet taciturn.

Iarna-și plânge agonia,printre crengi urlă vântul,
Se spune că azi unul din morți își deschide mormântul.
E ora valpurgică când cei ce cu moartea sunt logodiți
Se trezesc la viață și devin iubiți.

Iată! Unul cripta își ridică și învie.
Precum Lucifer privește cu adâncă nebunie
El e îngerul cel negru, timisul morții este el,
Privire goală are și râsul luii Mefistofel.