Acum știu: niciodată nu voi face versuri
și niciodată nu voi spune că scriu poezie

am să îți scriu azi să afli și tu că nu sunt numai partenerul de sex
care pleacă în fiecare dimineață fără să întrebe dacă și mâine
sau dacă măcar nu te prefăceai când ai gemut și mi-ai spus că îți place

cu mâna pe inimă pot să spun acum: sunt varză!
și nici nu mă deranjează că tu îi cunoști pe prietenii mei
care se machesc cu mine în fiecare zi și-apoi veseli
borăsc după ziduri se sparg în figuri și cântă versuri de cartier

e o poezie care vrea să trăiască singură
e poezia de ziua ta ți-e dedicată e de la mine
nu se vrea a fi sânge din sângele meu nici vreun tabu
sau vreo fiță de poem apărut în revistele pe care
dorm frații prin tunelul de la metrou
ți-am mai spus: ea vrea să respire să-ți bată la ușă

într-o stradă nașpa niciodată nu vei face filme
cu gangsteri sau telenovele românești cu împușcături
și nicoleta luciu sictirită pe banca din spate a vreunui merțan
așteptându-și iubitul care nu mai vine e cu prietenii lui
cu care mai bea o bere mai sparge o mie de parai mai face-o afacere
dintr-un băiat de cartier nu va ieși niciodată un star
doar o iubire pe care ți-o dăruiește-ntr-o foaie
scrisă de mână și-ascunsă de privirile curioase
ale tovarășilor care nu mă vor așa slab: eu nu scriu poezii!