Poem pentru Dumnezeu



mă trage curentul
prin ușița motanului.
dacă m-aș vedea cu ochii mei
de la douăzeci de ani.
dar nu-i mai am .
Tu, Doamne, îți mai amintești ?
când eram la bucurești,
pe aleea circului, și întâlneam la tot pasul
oameni cu câini
sau pisici ?
mai știi ?
când mi-am zis că oamenii ăștia
care țin de capătul lanțului
au un handicap sufletesc ?

tot eu sunt, Doamne,
doar trupul pe care mi l-ai dat
se-nmoaie tot mai mult de lumină.

unde ești ? poate
că ai greșit pământul,
poate ai greșit universul (cu u mare,
am uitat)

în lipsa Ta inventăm mituri noi,
să nu ne plictisim,
ne închinăm la zeii cu blană,
fiindcă știu să se gudure pe lângă noi,
să ne fie aproape,
să ne lingă aspru,
să ne muște plăcut.
ținem de animal
căutând seninătatea
emanată de zeul cu blană.

poate ai plecat de mult
să cauți un pământ mai bun pentru noi,
și încă nu te-ai întors.

îți las o lumină în fiecare noapte.
de veghe. să știi pe unde s-o iei. fii
liniștit și ai grijă. ioana