Strâng un ciob de sticlă în mână.
Otrava îmi pătrunde în vene
Și un somn nebun îmi stinge suflarea.
Picătura de sânge se scurge ușor...
...o sorb...
Liniștea mă adoarme
ÃŽntr-un vis plin de praful de cristal...
E paharul ce s-a spart.
Cu un ciob scrijelesc, roșu,
Amăgirea pe un perete.
Acum râd alături de mine.
Mâinile îmi sunt mânjite de adevăr,
Dar nimeni nu mă vede.
Mă voi ridica din beția necredinței
Și voi privi iar către cei bănuitori.