cu steaua cusută pe cămașă
am plecat când m-ai izgonit
din templul dărâmat
am apucat să mai iau niște pietre
mereu mi-am făcut pe una altar
pe alta am scrijelit o hartă cu drumurile mele
precum saul să știe calea întoarcerii
și cu alta m-am apărat de fiare
și căpătâi mi-au fost și învelitoare
iar când tăvălugul cel mare a trecut peste mine
tot ele m-au salvat nezdrobindu-se
între ele am adormit cu brațele deschise
picior peste picior și dimineața am vazut sânge
și nu știam de unde numai o durere aveam
în palme și la frunte
și când mi-e sete mă gândesc la iordan
unde mă scăldam când eram mic
și aruncam cu așchii în oglinda apei
si ele săreau departe pe malul celălalt
si ucideau scorpiile și de vei zidi templul
am să vin să așez pietrele în unghiul cel mai înalt
unde vor rămâne pentru încă o mie de ani