ploaia îi biciuiește trupul
ca un șarpe muribund
el umblă cu pași nesiguri
repetă aceeași litanie
până când toate iubirile
îi par neînțelese hărți
crestate de ocnași pe ziduri

sunt nopți în care devine mai tânăr
pereții se prefac iarăși în drumuri
umbra îi evadează dincolo de gratii
ia forma unui bărbat fericit
se roagă pentru toate femeile
care i-au dăruit prunci
își privește apoi cicatricile cu limba
le netezește până la sare