stau în mijlocul drumului pe brațe câinele mort
din trupul lui mic se scurge sângele pe blănița albă
și mai departe pe cămașă pe piciorul desculț
plâng mă uit lung după mașina ucigașă
vine mama ne ia în brațe și ne duce acasă
eu plâng tot mai tare în hohote mama nu plânge
sau cel puțin eu nu o aud
îl îngropăm în grădină și vreau să-i pun cruce
mama nu mă lasă crucile sunt pentru oameni
flori am voie să-i pun acopăr locul cu păpădii
stau singur și îl jelesc până seara
prietenul meu cu care mă trânteam în iarbă a murit
prietenul meu cu care vorbeam toată ziua nu mai este
într-o zi am să mor și eu mi-am zis
și gândul acesta mă umple de spaimă
mă hotărăsc să nu mor niciodată
și mă întreb cum se poate asta
mâine am s-o întreb pe mama
de mâine am să încep să vorbesc
și cu oamenii