se lasă o umbră precum păianjenul
din tavan agățat de fire tremurate drept strune
drept siluetei tale i se întinde umbra
și te înghite pășind prin odaie
printre sticlele tale ce-n talpa-I se-apucă să sune


și prin saliva Lui tu curgi ca ființă și ai gust
și numai prin unghiile Lui
te-nfășezi cu perdea de epidermă apoi te înmulțești
ca porii ce se zvântă la soare
ca perii scunzi


la fel El stinge becul din odaie
tu Îl pui în sân
scuipi peste El
rostești două-trei vorbe
și se trezește totul emanând eoni


totul din sticlele ce stau în sticle
până la noi ce stăm în noi
ne înmulțim drăcesc-drăcește printre arhangheli
turnându-ne în altceva mereu
sorbindu-ne agale