Mătase diafană într-un dormitor bătând spre verde,
Un cap de femeie închipuit, puțin plăpând
Și un ochi încercănat privindu-mă prin perdea...
Deodată, celălalt ochi, zbătandu-se în orbită,
Se strecoară în camera cu candelabre opace,
Urmărind femeia din încăperea hexagonală
Pe semne cuibul ei de regină și mamă.

Spre seară, lumina difuză, transformă rochia
Ce pare a se mișca singura în încăpere,
Într-un misterios vestmânt negru,
Pregătindu-se pentru o înmormântare inventată,
În care protagonistă este femeia cu rochie lungă,
Cu chip gălbui, ce sta întinsă în ajun,
În camera transformată în stup.