nu te prefaci ai mâinile tăvălite prin făină
dar vrei să mă iei în brațe și să cânți
albești aerul
care se respiră mai greu

îți cade cirul de pe degete și tu glumești
icar a încercat cu ceară dar eu
mai patetic îmi moi penele în cir

e un tablou domestic cu ramă convulsivă
ochiul tremură în efortul
fiecărei zbateri scăpate printre clipele care dilată corpul
în așa fel încât să-ți fiu clar
câtă vreme nu te-am văzut

dar tu gândești acum
ce-nseamnă acest efect al marelui brutar și
coca
din jurul meu

confuză arătare mai sunt
coborâtă de pe coloanele unui templu agrar
sau un zeu revolut

sunt doar tatăl tău care face pâine
pentru această parte de iad a memoriei tale