A ruginit pământul tot așteptând îmbrățișarea
Azurului slab presărat cu stele-a dimineții
Și-a-nmugurit un ochi mereu uitând uitarea
Iubirii risipite pe drumu-nzăpezit al vieții

S-a decojit lumina de umbra aurie a prafului stelar
Iar firul ierbii s-a agățat de fluturi și zboară în derivă
Arcușul unei buze se-mbată în sărutul milenar
A poeziei albe pierdută în criptele-arhivă

Hepatici se înalță pe goluri moarte, munții
Doar solul roșiatic pictează mov plăcerea
O cută mai apare, pe nori, în dreptul frunții
Ia-mi inima în palme și-ascunde-o, să nu simt durerea!