"[…] mă revendic de la
Normă. Cu cât mă îndepărtez
de mine, într-un cursus honorum ce tragică
ușurare îmi este, cu atât urăsc ce iubesc."

Pier Paolo Pasolini, “Baladele Violenței”




m-am cărat către periferie cu tot ce aveam casa din
centru zace acoperită cu mâzgă
și păsări de carton
hoțomanii de copii privesc lung către ferestrele
înfundate cu ziar

expresia creativă normalizează circulația sângelui
tumoarea nu e ceva rău nu este nici măcar un lucru pe care nu-l
poți privi fără să spui da e frumos
un resort împinge spre dispariție tot ce e viu
civilizații de organisme trăiesc un cult al rezoluțiilor înalte

……………………………………………
mâine vor veni și camioanele cu obiecte
inutile

controlul grafic
vocea ca un ziar care plutește pe apă
aud doar culorile închise în stridența concavă a urletului
am nevoie de o casă pe care să o tot răzui
cu lama, cu un ciob
să fac în ea un mic cuib de viermi în care să nu te primesc

mai am câțiva pași
luminile de departe sunt găvanele unui om
lăsat într-o piață să-nghețe
organele de mucava găsite în mine se împing între ele

e dulce periferia asta strâmtă și caldă
te-aș ucide
în celuloza tristă ar mai fi loc pentru
o ispășire