Nopțile să treacă, zilele să vie,
Frunzele și toamna iar să se găsească,
Ruginind cărarea-ngustă și lumească…
Ca-ntr-o ne-nțeleasă dulce melodie.

Undeva s-aude tânguirea veche:
E singurătatea – regină peste vise,
Vântu-n altă parte suflă-n pagini scrise
Căutând bezmetic aste-i lumi pereche.

Zilele să vie, nopțile să treacă
Și-un alt chip aievea să-mi apară-n prag,
Să mă-nchin uitării, să nu-ți mai fiu drag
Când tăcută toamna vine să-și petreacă

La mine în suflet și la tine-n păr,
Ãsta-i înțelesul nopților trecute,
Zilelor ce-au fost toamnele tăcute,
Tu ascunzi, tu sfărâmi…micul adevăr.

Astfel timpul merge sporind depărtarea,
Astfel noaptea cântă undeva în mine,
Tu știi! De ce toate îmi aduc suspine
Și-mi lipesc de suflet toamna, resemnarea.