din cenușiul timp ce-l știu mosor
rămâne dus în urmă-un albatros
din care curg penajele ușor
și-i fluieră zăpezile prin os

de mi-l aud cum irișii îl dor
călcați de roți cu discul unsuros
când trece trenul ca un abator
de aripi răsucite până jos

pe unde zborul e ispititor
și-aromele de maci cu gâtul ros
cresc umbre de amurg până ce m-or
trimite rostogol fără folos

de pe-un peron din care ierni mă smulg
și-n alb iubita-mi pare primul fulg