Câmpia

Câmpie înaltă,
biruitoare,
tălpi suave ca strugurii
îți înfiorează catifeaua ierburilor.

De pe crengile de sus ale zilei
cuvinte mai subțiri
decât bătăile
în coaja de calcar a oului
se prăbușesc în spirale de piatră.

Binomul lui Newton al râului
a ajuns doar la puterea n + k
și nu se grăbește să intre sub pleoapele mării.

Câinii galbeni ai timpului
scot limba de-un cot de căldură
și latră la porțile Celui de Sus.























La plaine

Des pas comme des raisins
troublent le velours de tes herbes,
ma plaine
toujours triomphante.

Pareil aux branches d’en haut du jour,
des paroles plus légères
que les frappes
à la coquille de l’oeuf
s’écroulent en spirales de pierre.

Seulement à la puissance « n + k »
est arrivé
le binôme de Newton de la rivière
et ne se dépêche pas d’entrer
sous les paupières de la mer.

Les chiens jaunes du temps
étouffant de chaleur
aboient
aux portes de l’Eternité.