ca poet adormit pe tastaturi de gânduri

îmi revărs frustrarea în marea de oameni,

mă găsesc copleșit de Steaua Polară

și-mi cânt disperarea la tobele vieții.



ca poet pierdut pe valuri în noapte

îmi lipsește farul de lumină albă,

răscolesc poteci de emoții umane

și mă pierd în mine fără gram de speranță.



ca poet exilat în plină depresie

îmi arog dreptul meu la tăcere,

mă cobor în abis pe frânghii de durere

și-mi pictez fără rimă viața-n poeme.