Soarele-i întins pe catafalcul orizontului
Și îl întreb: Unde ți-e mormântul? Vreau să vin cu tine.
Ai rămas singura mea lumină, nu apune!
Sau ia-mă cu tine-n măruntaiele pământului!

Te scufunzi încet, treptat în propriu-ți sânge de lumină;
Cum poți să rămâi indiferent în fața Morții,
Când știi că mă lași singur, înecat în umbra nopții,
Când știi că acum am rămas fără calda lună plină?

Mi-a spus că Moartea-i un nou început, că vei reînvia,
O altă primăvară peste iarna ce va trece,
Exorcist, să-mi scoți din inimă pumnalul rece,
Căldura sub care rana mi se va cicatriza.

Aș vrea, dar nu pot să fiu sigur că vei răsări din nou,
Vampir al zilei, să bei sângele-nghețat al nopții,
În jugulara umbrei să-ți înfigi cu poftă colții;
Noaptea-i lungă, ceața mă-nconjoară, cerul mi-e cavou...