simt uneori c-aș vrea să-i mai spun ceva,
îmi înghit cuvintele, pentru că a fi iubit de ea
e ca și cum îngerii păzitori
s-ar îngriji să mă poarte pe alte tărâmuri,
în capete de vis sau lume,
cu dimineți blânde, nebune.
în piept sau poate undeva-ntr-o minte
mi-e taină, mi-e: a mea.
în timpurile liniștite o deschid,
sertar de cuvinte,
fantasmă gravată-n hârtii,
cu trup prozaic, vers aliniat,
animând papiruși, parcă.
într-o noapte m-au luat visele pe sus
m-au smuls lângă ea.
nu albă,
și nu în contur de celuloză sau rotunjimi de literă
ci-n trup de femeie
fără cuvinte sau gânduri,
în carne și oase
femeia mea, blândă și nebună.


simt uneori c-aș vrea să o văd,
îmi înghit imaginile, pentru că a fi iubit de ea
e taină în destin, o taină a mea.


blând și nebun,
bărbat croit în carne și oase
și nu în contur de celuloză sau rotunjimi de literă
în timpurile liniștite
mă închide-ntr-un sertar de cuvinte.
eu, taina, o taină a sa
pitit în piept sau poate undeva-ntr-o minte
cu nopți blânde, nebune,
din capete de vis sau lume.
s-ar îngriji să mă poarte pe alte tărâmuri,
stiu,
e ca și cum ingerii...
dar, îmi înghit cuvintele-imagini,
pentru că a fi iubit de ea
mă face să simt uneori c-as vrea s-o văd și să-i mai spun ceva.
și-atunci mă arunc în sertarul de cuvinte
blând și nebun
deschis-închis în piept să-i fiu, sau într-o minte
căci taină mi-e-n destin,
mi-e: eu și ea,
mi-e blânda și nebuna, taina mea!