într-o zi bătrânul mort se ridică de pe bălegar
din groapa lui de troglodit
noi eram tot acolo nu-l mai admiram
trecusem de mult de vremea emoțiilor formatoare
acum doar ne răsfățam reciproc spunându-ne că suntem geniali
bătrânul era tot el stând pe marginea gropii
tremura tot la fel iși ținea bine chitanța
aia a lui de bătrân care îi dădea dreptul la înțelepciune
bătrânul avea un ilic vechi pe el concrescut
cu mușchi și neuroni sângerii exteriori realității
noi continuam să fim ingenui pe acolo pe unde puteam si noi
ne dezbrăcam de haine ne priveam adânc
rupeam foile cărților una câte una uneori chiar
și două din sadismele de copii încă nedepășite
ne plăcea încă nu ne-am fi plictisit rulau filme
de toate genurile la cinematograful din vecinătate
ne mai încălzeam oasele câte o vreme
bătrânul tăcea și se decolora încetul cu încetul
devenea tot mai spălăcit și mai tânăr