Nu-mi spune ca in orasul
sufocat in cuirasa incinsa pina la rosu-tipat,
in simetria geometrica a figurilor de beton
au inflorit alb
in gradini suspendate, magnoliile.

Si chiar daca ar fi asa...

Eu sint aici, jos, cu radacini de gind
crescute in talpa topita in asfalt,
locuiesc intr-o clepsidra defecta
ce-si iroseste in soare clipele.
Fir cu fir
ma scufund...

Degeaba sus e verde si artezienele
imbalsameaza cu racoare aerul
iar pasarii paradisului ii este a cinta,
daca nu gasesc drumul.
Cineva mi-a furat scara de matase
si am uitat zborul.

Tu sus, eu jos.

Degeaba ma ispitesti cu panglicile tale colorate
si notele din portative imi zgiriie auzul

- si totusi dulce -
iar tu esti atit de departe,
cu riurile tale de lapte si miere
ce ma improasca zemos din cuvinte.

Picaturi albe.

Piei, ispita ! lasa-ma !

Nu vezi ca nu pot aduna
toate cioburile insingerate din palmele iubirii
daca riul de lava topita din artere
curge mereu in sens contrar
acelor de ceasornic?
- poate ca asa e firesc -

Ah, de-ar veni ploaia sa-mi potoleasca
setea de tine,
iar tunetul sa-ti acopere obsedanta
chemare a chemarilor.

Nu vezi ca traiesc intr-un balon de sapun
de culoarea liliacului alb
in miezul iernii?

sau poate doar ne-am ratacit temporar
intr-un vis comun,
circulind constant
pe traseul mine - tine si retur,
intre ieri si miine...
Dar azi...
azi unde e?



7.07.2002