Aud ploaia curgând molcom
prin părul tău, lipit de fața mea.

Ești dulce, mai dulce decât îmbrățișarea
în care stăm încleștați,
curgând prin muzica surdă,
ca un val rătăcit pe nisip
căutându-și drumul spre mare.

Eu cânt, și cântecul tău
îmi răsună în ureche,
ajungând până în cele mai tainice
ascunzișuri ale sufletului meu.

Buzele-mi freamătă, tânjind după
sărutarea pe care probabil
n-o vor primi niciodată.

Mi-ascund privirea în pielea ta fină
precum o vestită mătase chinezească,
așteptând parcă un tunet să mă trezească din visare.

O lacrimă de-a ta mi se scurge pe gât
dar lacrimile mele sunt deja plânse