noaptea petrec în șea țâșnind cu rima
prin trâmbe moi de beznă dintre haturi
privesc cu toții buluciți la caturi
cum am umplut desagii pe asina
epuizată s-au gândit la blaturi
dar ea rămase sub efort sublima
ce și-a atras sub țâțe moi infima
pășire-n colb prin neatinse straturi
nu mai e mult să fur din peșteri stranii
și soarele și luna și să sui
acolo unde străjuiesc hultanii
și nu mai poți un vers să-l mai răpui
ales cu râvnă străjuind cu anii
pe-acel tărâm rămas al nimănui


16 iulie 2006