plec fiindcă aici nu sunt acasă
în lumea asta perfectă
cu zimți
prin care înaintez
fără gânduri

taci cu pământul
cu apele rupte cu tot
în mine
materia are vârsta omului

mi-e îndeajuns să văd
cum prin memoria pereților
se strecoară
tot mai mulți soldați
sfinți fără nume
țări fără femei

ce frumusețe trufașă
umbra ta
fecundă și devoratoare
încercând să oprească
hemoragia de gheață

iubirea asta pietroasă și mută
îmi seamănă prea mult
pe când nu aveam gură
și zimții îmi tăiau
impecabil
sare neagră la micul dejun

plec fiindcă sufletul meu
cade întotdeauna
peste orice lume lipsită de cer