femeia asta prelungă
e disperarea mea favorită
e dana mea de zâmbet de cafea
îi zic:
eu ard zgribulit într-o gheață de jar
alintat de blestem desființat de firesc
departe străin speriat și amar
mă urăsc de ciudă findcă te iubesc...

ea-mi spune iubește-mă că te plesnesc
sau invers nu mă iubi
și așa mai departe

cu timpul ne cuprinde o apă oarbă așa
nu știu să plâng pentru ea
ca să-i dovedesc
nu sunt televizor n-am investit
niciodată decât la bursa falimentului
în amor
în rest
mi se pare cretin și delir
să fi cel mai bogat din cimitir

dana mea e prelung ocupată și rea
sugerez asistenței de la masă vedeți
cât poate fi de frumoasă?

ea roșește spune că ne prostim
și i se pare ridicol: o-la-la
de fapt
e sublim...