cineva se gândește în liniște la mine
eu îmi spun mai bine nu

mai bine să aud iureșul din munți
să simt cum se mișcă printre cărămizi
sângele casei
ferestrele să adăpostească ochi vii
și pragurile să se rupă în hohote

nimic în jur să nu oprească lumina
să nu mai doarmă nici mama
să nu mai vadă negrul pământului tata
cei de peste drumuri
să joace iarba sub tălpi
și să ningă vertical
ca în țara vânturilor înalte

toată mișcarea asta frenetică
să nu poarte nume
să existe simplu
cum există Dumnezeu dragoste
și alte câteva detalii fără de care
gândul celorlalți nu ar mai avea sens