aș putea să cred că sunt asemenea ție
că am o inimă exterioară
insinuată sub epidermă
un ochi aprins ca o săgeată
și-un crin cu petalele strânse
tăiat exact în stomac
dar nu
eu înfloresc doar pe dinăuntru
mugurii mei se înghesuie unul într-altul
acoperindu-mi marginile interioare
ca un văl de licheni speriați
amenințați de spațiul flămând
mereu deschis ca un bot de bovină
doar atunci
când mă răsucesc amorțită
căutând între poduri umbrele gemene
doar atunci
își dau drumul glasurilor lor răgușite
țipetelor lor trandafirii
să nu uit cumva de trupurile lor strânse
sub ceruri de carne pitice
să nu le strivesc ovalul frunților
sărind într-un picior peste praguri
să nu plec vreodată
fără să le măsor cu palma
rădăcinile împletite în funii
afară sub stern
și mai ales să nu te chem niciodată
fără să-mi torn sângele lor roditor
în conturul de crin cu petalele strânse
tăiat exact în stomac
asemenea ție