“În cort, la umbra unei semilune
Plutește unduioasă o copilă;
Seicul dârz, lovit de-amărăciune,
De gânduri necuprinse și de silă
Zărind, închise-n boaba de tăciune
Din ochii ei afabili, o cămilă
Și-o oază adormită printre dune,
Își fulgeră hangerul fără milă
Ca să păstreze tânăra minune.

Zadarnic cere clipei să rămână
Când pleoapa se închide peste dorul
De veșnicie, fâptuind omorul.”
“Nu înțeleg povestea ta bătrână!”