iată
cruci de lemn putrezesc în picioare
se scurge durerea pe așchia lor
ca pe o ultimă ramură ce arată
locul pe unde voi fugi în lume

îndărătnic și orbit de încăpățînarea
cu care îmi sînt răpite puterile
capăt o nesfîrșită blîndețe
ce-mi taie spaimele
asemenea unui tort aniversar

se stinge lumina pămîntului
ca un freamăt necugetat
în capătul unei lumînări

în locul unde mi-a fost răpită
ultima amantă
voi ridica un templu locuit de vaiete
iar cei ce mă vor recunoaște
vor zări frînghia întinsă
între oameni și visele lor

la marginea acestei livezi de cruci
umilința tăcută
cade în genunchi
sătulă de atîta pribegie