Mici picături de ploaie,care-mi ating tristețea
Au început sa cadă,de undeva, din nori
Și se lovesc de flori,ca roua dimineții
Pierdută printre lacrimi de zei amăgitori...

Iluziile-mi șoptite nu par să se audă
Prin ploaia ce-mi topește ușorul meu cuvânt,
De dincolo de cețuri aud a nopții rugă
Ce-nfășură în vise altarul meu din gând.

Simt vântul cum în noapte îmbrățișează Luna
Ce palidă răsare din norii trecători
Iar stele mici și lucii împrăștie furtuna
Spre alt tărâm de basm creat de visători.

Doar umbrele albastre mai dăinuie din vântul
Ce te-aducea, târziu, în amintirea mea
De undeva, de-acolo,lipsește doar cuvântul
Rostit doar pentru tine,atunci,demult,cândva...

Pe câmpurile verzi,tăcerea ne cuprinde
Privind la frumusețea ce dăinuie în nori,
În amintiri frumoase și-n șoapta ce aprinde
Lumina, și iubirea, și sufletul din noi...