tac, rup din gânduri, las din ele-o fărâmă
plec repede, tremur, nici nu vreau să mai știu
câte oarbe statui în nisip se dărâmă,
câte palide vise cer lumina târziu.

tac, treci prin sânge, nevânata mea pradă
răstignesc în cearșafuri îndoieli și sudori
vin-trec doruri în haite, mor în praful din stradă
topesc noaptea în cearcăn, sfâșiată de zori...